S-a decis unde este palmaresul Universității Craiova! Detalii surprinzătoare din motivarea Tribunalului București

S-a decis unde este palmaresul Universității Craiova! Detalii surprinzătoare din motivarea Tribunalului București
  • Publicat:
  • Actualizat:

În motivarea Tribunalului București privind procesul pentru marca Universitatea Craiova se precizează că Fotbal Club U Craiova SA și familia Mititelu au înregistrat cu rea credință la OSIM marca Universitatea Craiova, aceasta aparținând de fapt Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Astfel, denumirea, stemele și implicit palmaresul legendarei Știința Craiova aparțin Clubului Sportiv Universitatea, club de drept public condus de Pavel Badea și a cărui echipă de fotbal, refondată în 2013, activează acum în Liga I.

În această motivare se precizează că Adrian Mititelu nu deține dreptul de a folosi numele Universitatea Craiova și nici stemele Științei, dar și că firma lui Mititelu, Fotbal Club U Craiov SA nu este nici măcar urmașa echipei FC Universitatea Craiova, desprinsă din Clubul Sportiv în 1991.

În motivarea instanței se precizează, printre altele:

  • „Clubul Sportiv Universitatea Craiova este continuatorul Clubului Sportiv din 1948″
  • „Fotbal Club U Craiova SA și intervenienții Mititelu nu pot invoca cum că ar fi continuatori ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova înființat în 1948″
  • „Fotbal Club U Craiova SA nu a primit dreptul de folosire a sintagmei Universitatea Craiova și nici drepturi asupa însemnelor și culorilor Clubului”
  • „Fotbal Club U Craiova SA este cea care a înregistrat cu rea credință marca Universitatea Craiova, cesionată ulterior intervenienților Mititelu, care au înregistrat cu rea credință marca FC Universitatea Craiova, fiind îndeplinite condițiile pentru anularea acestora. Intervenienții cunoșteau faptul că denumirea Universitatea Craiova nu le aparține și nu sunt continuatorii Clubului Sportiv și nici ai Fotbal Club Universitatea Craiova, desprinsă din Clubul Sportiv”

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul: „Acum au uitat-o…”
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul:…
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă zilele viitoare
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă…
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze provocatoare!
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze…
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×